BUN VENIT!




 

George Stanca  –  Martor de Izbiceni

Craiova Maxima trăiește. Și, o face  bine…  

Oltenii din Izbiceni veniră de-a fir a păr să vadă la lucru  un  mit etern al  luptei fotbalistice  oltene : Craiova Maxima. Nu mai am  curajul să apăs condeiul prea tare pe hârtie când scriu asta. Mi-e  teamă că vine vre-un zălud paranoic care să zică ”U sunt eu” și  care să  mă dea în  judecată că el e proprietarul expresiei ”Craiova Maxima”  și că îl are de  la strămoșii lui, proto-dacii…dar nici să  mă  înghesui spre CSU care îngropă recent Rapidul meu chiar în Giuleștiul lui…

 Așa că, dacă folosesc acest termen Craiova Maxima , este că așa  l-am citit pe programul meciului când fu să prezint  formațiile. Și, să prezint  momentele tari la stația de amplificare a stadionului Oltul Izbiceni. Și, ce stadion ce poziție, ce condiții! Acceptai asta  fiindcă  mi-a trasat dom primar Mircea Velica sarcina de prieten să prezint evenimentul. Cum să-l refuzi  pe  primarul celei  mai bogate comune din Sudul țării ? Bogată în sere de legume-fructe. În fotbal. Și cultură populară. Și, în cultură-cultură….

Fusei, deci, prezentator. Nu singur.  Alături de  o voce  mai bună ca a mea. Noroc că eu  nu cânt. Ionel Popa. Cântărețul. Bardul. Cel care cântă, mai pe scurt spus ! Emulul nechii Tudor Gheorghe. Ins  plin de vervă care la meci abia începea să se arate… să-l fi văzut dupe…Despre el deunăzi Tudor Gheorghe, vechiul mei prieten din anii 73-74  mi-a spus cu  mândrie : ”Ionel Popa  e ca și copilul  meu. Îl știu de  la cinci ani. I-am  prevăzut  o carieră minunată și uite-al naibii că a început s-o facă. Mi-e tare drag de el.”

Bref, mi-au dat lacrimile – lacrimi cînd fu să-i revăd, după atâta  veme  pe teren, pe Aurică Beldeanu, Tilihoi, Donose, Papură, Racolțea, Bâcu, Mincioagă, Mitriță, Biță. Articulați cu romancierul-polițist Iliescu și cu Gazda-Gazdelor Floricel Dima. Ambii marcatori. Pe ”Patrafir”Mohora fost rapidist alături de Nanu, cu care am fost  la Veneția pe vremea  lu Liță Dumitru.  Despre  meci o cronică-scisoare  pecare o reproduc.O scrisoare de-a  mea  publicată luni după eveniment în Click.

Meciul ca meciul…. Dar ce a urmat  nu pot descrie. Lumea , nu toată, s-a  mutat la… nu pot spune  ,nene, ce a fost:  Chef. Chiolhan. Petrecere? Nu se portivește. Mi se  pare  și vulgar față de realitate  și nerealitat. Căci a fost un soi de spectacol cu șpriț.De desfășurare culturală bahică.Nu chiollhan, repet. Da. S-a cântat  în draci. Pe un  program sponsorizat de gazdă….și pare-mi-se distribit de Ionel Popa. Căci aici a strălucit el . Nu la stadion unde n-avu loc de mine… Ionel. Popa. A vorbit. A  prezentat. A animat. A cântat. Cred că individul a băut cafeaua cu mercur, cu zeamă de  morcovi, ș, țelină, și  pilitură de bombă atomică. Nu uit că  evenimentul se petrecu  în plină zodie a Taurului. Doar ce trcurăm de ziua  mea.7 mai. Dar a venit apoi  o doamnă, domișoară , femeie, solistă, ceva de  o frumusețe  ravisantă- Adriana. Am ghicit-o de Taur. Da mâine,  9 mai, e ziua mea, zice. Zodie frumoasă. Luminoasă. Cu  oameni frumoși ca ea, dăștepși ca  mine….Cu soarele  pe cer. … și cu ea la microfon era parcă  mai multă lumină. Poate  unde era singura femeie din câteva, multe, zeci de  bărbați. Adriana-Voce și frumusețe, bre! . Stați că n-a fost de ajuns! A mai venit  și alt Ionel.  Stanca. De  la Osica. Nu ,nu suntem rude. Ai mei sunt de la Spineni. Voce extraordinară. Repertoriu divers. Prezență. Ținută. Un Stanca adevărat… Stași că n-a fost de ajuns! Că totul înclusiv Imnul Universității fu intonat de zeci de  ori la  primire, la  plecare, la supă, la șpriț, la friptură, la desert, la melancolie,  la frășie, la, la  la …   de vocea  pentrantă a  penetrantului Paul Negoiță.Mare. Mare solist. Mare  muzicant. Prea puțin cunoscut la  noi. N-a avut bani să ajungă la București. La Radio. La tv. Alucret  mai prin nordul Europei. Acum, întors și ”rezolvat” cântă  mai  mult de  plăcere…ins ciudat și minunat. Oltean.Șiiiiiiii? –  artificii, daramane, trompeți – la  urmă e cel dintâiul Ionel Popaaa. Mai bea. Mai cânta. Mai mânca. Mai cânta. Mai cânta. Mai  prezenta. Nu ieșise din priza de  la stadion. A fost – repet,  nu pot spune –  o peterecer, ci   câteva ore de  plăcere cultural-gastrici-bahică. De  bucurii spirituale și ale  gustului culinar și vinicol.  Un eveniment  de la care pleci îndopat, sătul,  mai  întîi spiritual, nu  musai cu  burta fericită în mațele ei… Maestru de ceremonii, sponsor, amfitrion, organizator , să ne trăiască Floricel Dima. Autor moral discret dar  vobăreț, locvace, autoritar doamneor  și domnilor : primarul Mirceaaaaa Velicaaaaaa! Pe rusește   ar  cam  îmsemna ”Velikii” Mircea. Mircea cel Mare. Ot Izbiceni. Și, susțin asta, fiindcă fără  voința sa,  acest eveniment nu ar fi avut  loc la dimensiunile de acum…

Deh, mă neică , îl mai laud și eu, că e voie. N-a venit nicio campanie…Încă.